sâmbătă, 22 martie 2014


Competenţa - participarea de calitate la îndemâna oricui
Autor: Ioan VLAŞIN

În ziua de azi, când conceptul pedagogic centrat pe elev este bazat pe formarea de competenţe şi subcompetenţe, e timpul ca fiecare actor al procesului educaţional să-şi formeze o concepţie corectă despre COMPETENŢĂ. Autorul cărţii susţine că ar trebui să înţelegem adecvat noţiunea de competenţă căci de alt fel "Competenţă în sine, în afara contextelor în care este activată, nu există".
       Clarificarea noțiunii de competență este primul demers care se impune în orice activitate educativă. Pentru a explora semnificația acestei noțiuni am scris o carte care poate fi consultată online la adresa www.neweducation.ro/competenta. Ea ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru părinți, profesori și pentru toți cei care vor să fie competenți ori se ocupă cu dezvoltarea competenței.
Din știrea de lansare: „Competența este încă înțeleasă ca pe o capacitate de a face pe care sistemele sociale o cer cu oarecare agresivitate de la noi. Cercetările moderne ne arată însă că ea este și o nevoie foarte importantă a oricărei persoane. Nu doar sistemele sociale doresc de la noi o participare de calitate ci și noi ne dorim acest lucru. Astfel competența este de fapt arta persoanei de a rămâne parte bine definită dar și utilă, bine integrată, în cadrul unui sistem supraindividual. În cartea publicată și online se poate găsi o bună parte din lucrurile care trebuie avute în vedere pentru a avea o participare de calitate.
Deoarece finalizarea ei a fost facilitată și accelerată de responsabilități legate de implicarea în proiecte europene, din recunoștință pentru aceasta modalitate de dezvoltare a societății publicăm cartea online pentru accesul gratuit la ea a oricărei persoane interesate.” Ioan VLAŞIN





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu