Teoria constructivistă în educaţie

Teoria constructivistă este o teorie a cunoaşterii ştiinţifice, aplicată la problemele învăţării, ca aprofundare a cognitivismului. Nu este o teorie a instruirii, ci un suport ştiinţific, cu valoare conceptuală, metodologică pentru aceasta. Baza teoriei constructiviste se află în teoria lui J. Piaget privind dezvoltarea cognitivă, stadială a abilităţilor cognitive, cu rol de constructe, în care sunt implicate două procese esenţiale: asimilarea şi acomodarea, ca interiorizări ale cunoaşterii construite în timp. Piaget evidenţiază rolul formării structurilor mentale, ca moduri de organizare a informaţiilor, ce se pot combina, transforma şi asimila variat. Constructivismul cognitiv se mai revendică şi din teoria lui J. Bruner, după care învăţarea este un proces activ, în care elevii construiesc noile idei sau concepte pornind de la cunoaşterea curentă şi cea trecută. Construcţia mentală a structurilor cognitive se face în mod propriu, personalizat, în funcţie de modul în care cel care învaţă îşi selectează şi transformă informaţiile, construieşte ipoteze, ia decizii, îşi organizează experienţele şi informaţiile.

Concepţia didactică a lui John Dewey, deschizător de drumuri în ceea ce priveşte constructivismul şi rolul învăţării active şi prin descoperire, decurge din concepţia sa filozofică, pragmatismul (gr. Pragma „acţiune”), şi se fundamentează întru totul pe teoria cunoaşterii prin experienţă. Prin propria experienţă, spune Dewey, se obţin cunoştinţele autentice, şi nu printr-o receptare a informaţiilor despre experienţa altora. El este împotriva metodelor de predare pentru că acestea ţin de profesor, de condiţiile create la un mo­ment dat. Nu este însă împotriva acelor metode care, odată utilizate şi verificate, au dus la succes. O astfel de metodă este metoda problemei sau metoda rezolvării de probleme. Ele­mentele acesteia sunt, în fond, momentele care caracterizează orice proces de investigare ştiinţifică: a) crearea unei situaţii empirice; b) formularea pro­blemei; c) reactualizarea expe­rienţei anterioare; d) formularea ipotezei şi verificarea validităţii ei.

Prin intermediul acestor momente, Dewey dorea să ţină sub control desfăşurarea pro­cesului educativ astfel încât metoda utilizată să favorizeze învăţarea ca descoperire de noi adevăruri, şi nu ca acumulare de informaţii transmise de către alţii. O asemenea metodă are avantajul că generează o mo­tivaţie internă, intrinsecă din partea elevului deoarece creează condiţii favorabile pentru anga­jarea acestuia într-o activitate ce prezintă un înţeles spontan pentru el.

A cerceta, a căuta, a întreba, a combina, recombina, procesa informaţiile, a atribui sensuri şi semnificaţii personale infor­maţiilor cu care se operează constituie elemente-cheie în învăţarea constructivistă.

Paradigma învăţării prin construcţia cu­noaş­terii s-a conturat în anii 1980-1990, când studierea cogniţiei a trecut de la studiile de la­borator la cele din si­tuaţiile reale. În căutarea soluţiilor de rezolvare a situaţiilor-problemă sau problemelor vieţii reale, cunoştinţele stocate în memorie trebuie restructurate, adaptate, trans­­formate, procesate cu alte cuvinte. Construcţia cunoaşterii este dată de modul de procesare a informaţiilor, pentru conturarea diferitelor soluţii şi apoi alegerea soluţiei celei optime. Nu este întâmplător că paradigma constructivistă s-a afirmat cu tot mai multă putere în cercetarea occidentală după anii ’80-’90, când s-au creat mai multe premise, între care şi abordarea tot mai critică a educaţiei şi a şcolii tradiţionale sau reconsiderarea experienţei cognitive în învă­ţământ.

Constructivismul radical (E. von Glasersfeld) este tipul de constructivism care atribuie ex­pe­rienţei proprii, prin explorare directă, în situaţii autentice, rolul fundamental în înţelegerea esen­ţelor, sensurilor şi semnificaţiilor. „Cunoaşterea este un mod su­biectiv, individual de cons­trucţie a conceptelor, bazat pe observaţie, experienţă cognitivă directă, re­prezentare proprie, formulare de ipoteze proprii dar cu metode ale cunoaşterii ştiinţifice, pentru a ajunge la constructe mentale”.

Ideea centrală a constructivis­mului este următoarea: cunoaş­terea umană se construieşte printr-un proces creator şi activ; cei care învaţă îşi construiesc o nouă cunoaştere pe temeliile învăţărilor anterioare, experi­mentând şi re­flectând asupra experienţelor. Această perspectivă vine să contrasteze cu cele care privesc cu­noaşterea ca pe o simplă trans­mitere a informaţiilor de la un individ la altul, în care recep­ţia/recepţionarea, nu construcţia, este fundamentală. Cunoştinţele învăţate mecanic sunt lipsite de plasticitate şi nu pot fi utilizate, în mod real, nici în teorie, nici în practică. Numai posibilitatea de a utiliza cunoş­tinţele pe plan teoretic şi practic garantează seriozitatea asimilării, valoarea muncii de predare-învăţare desfăşurate în şcoală.

Este o aserţiune care trebuie conştientizată şi utilizată cu largă aplicabilitate în învăţământul actual.

Cu toate acestea însă, întrebările de tip reproductiv, informaţional sunt prezente în număr mai mare în învăţământ decât cele care vizează stimularea şi activizarea gândirii, după cum arată Marin Drăguleţ: „În urma asistenţelor efectuate la 16 lecţii obişnuite, la o şcoală generală din Iaşi, am înregistrat un total de 655 de întrebări, din care 545 au avut un caracter reproductiv; numai 110 întrebări au vizat stimularea şi activizarea gândirii, ceea ce denotă rutina didactică a profesorilor”. Cele mai puţine întrebări au fost adresate în momentul expunerii profesorului, deci nu a existat nicio modalitate de activizare a metodelor tradiţionale.

Aurelia GHIOLMEZ

Şcoala, instituţie care îşi află rădăcinile în sentimentul răspunderii generaţiilor adulte faţă de propriii descendenţi are o raţiune de a fi eternă: acea activitate a celor mari de a-i educa pe cei mici. Mai presus de spaţiu şi timp, şcoala presupune prezenţa a două elemente concrete: educatorul şi copilul. Primul având voinţa şi dorinţa de a forma, de a ocroti viaţa „noului oaspete al lumii”, de a-l ajuta să dobândească activ, responsabil acea autonomie de care are nevoie ca adult, iar cel de-al doilea, dorinţa şi aspiraţia de a se adapta la cerinţele şi nevoile sociale.

Orientarea pragmatică a învăţământului izvorăşte din cerinţele sociale de formare a omului pragmatic, capabil să facă faţă problemelor reale şi practice ale vieţii. Paradigma pragmatică care are la bază concepţia piagetiană, după care „a cunoaşte un obiect înseamnă a acţiona asupra lui şi a-l transforma”, deschide calea trecerii de la „a şti” la „a face”, de la „a şti” la „a şti să faci”, promovând ideea că „a şti” şi „a face” nu mai trebuie să constituie două experienţe diferite, că acţiunile practice integrează şi operaţii intelectuale; dar şi invers: că acţiunile intelectuale vor putea include şi operaţii acţional-practice. Acţiunea este privită deci ca sursă a cunoaşterii, „a învăţa făcând”, „a învăţa rezolvând probleme” (learning by doing).

Practic vorbind, „a cere fiinţei umane să redescopere totalitatea culturii sale pare un lucru imposibil”, ne atrage atenţia unul dintre principalii promotori ai acestei orientări, J.S. Bruner.

SURSA: http://www.tribunainvatamantului.ro/teoria-constructivista-in-educatie/?fb_action_ids=854096797940611&fb_action_types=og.likes&fb_ref=addtoany&fb_source=other_multiline

Ema la scoala: 10 metode de citire

Ema la scoala: 10 metode de citire
http://emalascoala.blogspot.com/2014/03/10-metode-de-citire.html?spref=bl
Care e secretul pe care sa il aplicam pentru ca scolarii sa citeasca repede si bine si cititul sa nu fie o corvoada? Ii voi spune de data aceasta VARIATIE. Sunt momente cand pare ca nu putem schimba ritmul lent si plictisitor al unor ore: un copil citeste incet, poticnindu-se, iar ceilalti asteapta mai mult sau mai putin rabdatori sa le vina randul. Sunt si momente din acestea si nu trebuie sa le negam. Ele fac parte din atmosfera unei clase. Dar dincolo de ele, cititul poate deveni amuzant variind modalitatile in care se face citirea.

1. Citirea selectiva - e ca un concurs - Exemple - Cititi din text doar cuvintele din 2  silabe / Propozitiitle din 3 cuvinte / Enunturile care au linie de dialog / Enunturile care au semnul exclamarii / Cititi doar numele de persoane care apar in text / Cititi prima propozitie sau ultima, a doua sau a cincea. Citirea selectiva elimina memorarea textului, ordoneaza mintea copiilor, le focalizeaza atentia pe anume puncte de interes si le permite sa arate ca stiu sa citeasca.
2. Citirea pe roluri - daca textul permite. E amuzanta, reconfortanta, e un joc. In background invatatorul poate urmari daca elevii isi stiu rolul si pot urmari succesiunea replicilor, daca sunt atenti si se concentreaza la activitate.

3. Citirea tare / in gand - Cititi cu glas tare o propozitie, iar pe urmatoarea in gand si tot asa. Merge de minune la poezii. Noi am incercat ultima oara cu poezia Bondarul lenes de Elena Farago. Copiii pot citi astfel individual, pe grupe sau cu totii. Daca citesc individual, e usor. Daca citesc in pereche sau intr-un grup, atunci trebuie sa se armonizeze cu ceilalti, sa pastreze ritmul, sa fie parte a grupului. Dupa ce citim astfel, ii intreb pe copii: A avut sens poezia? Ati inteles ceva? De cele mai multe ori poezia are sens si citita asa si e amuzant.

4. Citirea de la sfarsit la inceput. E cea mai amuzanta! Merge de minune cu poezii, dar se potriveste si textelor narative. Incepeti sa cititi de la sfarsit catre inceput. Are sens? Ati inteles ceva? Daaaa!

5. Citirea in perechi - Copiilor le plac parteneriatele si le place sa citeasca cu un prieten. Citirea cu un coleg drag ii ajuta sa fie increzatori, sa ofere spectacol, ii stimuleaza, dar in acelasi ritm trebuie sa se armonizeze cu colegul, sa tina ritmul, sa il astepte.

6. Citirea "spectacol" - Copilul care citeste vine in fata clasei si citeste cat poate de corect si cu intonatie. la sfarsit face o plecaciune catre "spectatori", iar acestia aplauda. Nu e o metoda care sa fie adoptata cu copiii care au dificultati in a citi, dar e perfecta pentru cei care turuie textele. Le ofera posibilitatea de a face spectacol, de "a fi mai sus" decat ceilalti, de a fi actorul principal si de a arata maiestria lor in arta cititului.

7. Citirea in lant - fiecare copil citeste cate o propozitie. E amuzant cand fiecare trebuie sa citeasca doar cate un cuvant. Citirea in lant ii determina pe copii sa fie atenti la text, sa se concentreze si le da posibilitatea de a fi parte din activitate.

8. Citirea cu ritm - Copiii citesc si la fiecare cuvant bat cu degetul in banca. Metoda se potriveste poeziilor, dar incercati si cu naratiunile. Copiii vor fi stimulati astfel sa perceapa fiecare cuvant ca o entitate. Cititul si bataia din deget sunt doua activitati ce trebuie coordonate.

9. Citirea cu batai din palme - La sfarsitul propozitiei, bateti din palme. In acest fel copiii vor deveni constienti de fiecare propozitie. Si e si amuzant. Bataile din palme pot fi inlocuite cu ridicarea in picioare la sfarsitul propozitiei sau bataie usoara pe umarul colegului.

10. Citirea de placere - ii incurajez pe copii sa citeasca celorlalti povestiri parcurse de ei acasa sau chiar compuse de ei.
Voi ce metode folositi?

Seminar raional al claselor primare cu genericul "Proiectarea şi evaluarea activităţilor tematice" în Gimnaziul "Delta" din s. Tartaul, r. Cantemir

    "Învăţător este acela care 

face să se crească două idei, 

acolo unde există doar una"  

Elbert Hibbard

 În data de 26 martie 2014 am fost participanţii unui seminar raional de excepţie, pregătit şi realizat de învăţătoarele Maftei Svetlana, Obreja Rodica, Roman Elena, Grozavu E. îndrumate şi susţinute de doamna director Ţapordei Maria. În cadrul acestui seminar au fost desfăşurate lecţii publice la matematică, limba şi literatura română, ştiinţe şi istorie. Toate lecţiile au avut tematica şi specificul lor: Valori şi tradiţii în istorie, Iniţiere în modulul "Elemente de geometrie", Acordul subiectului cu predicatul, Anotimpurile. Cadrele didactice, implicate în proces, au demonstrat ingeniozitate şi talent profesional, bunăvoinţă cu discipolii, cultură şi etică pedagogică.

     Apogeul seminarului a fost activitatea extraşcolară "DOMNIŢA MISS şi DOMNIŞORUL MISTER" la care au participat cîte o pereche de elevi din toate clasele primare. Am descoperit tinere talente în arta recitării, arta dansului, arta teatrală, arta muzicală şi arta modei. În special ne-au fascinat prezentatorii spectacolului, doi elevi din clasa a II-a. 

      Ţinem să mulţumim întregului corp didactic din Gimnaziul "DELTA" pentru buna organizare, desfăşurare şi evaluare a seminarului.

      În continuare urmăriţi cîteva poze din acest seminar şi spectacol. Vizionare plăcută!

                                                             Cu respect pentru truda şi străduinţa depusă, 

Tatiana Cechir,  specialist principal DÎ Cantemir.

Evaluarea orelor demonstrative prin metoda cadranelor

Evaluarea seminarului prin metoda Pălărioarelor gânditoare.
În imagine: Garmacean Tatiana şi Maftei Svetlana

Juriul


Talentaţii prezentatori

                                        

                                                                     Proba cântecului 

                                        

                                                                   Proba dansului

           

                                        

                                        

                                                     Proba modei: rochii din material reciclabil

                                        

Am o căsuţă mică (Dimineaţa Zurli)

Stagii de formare continuă la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

Azi la cursuri, IŞE. Educatia centrata pe copil: tehnica Interviul, Turul Galeriei, Cartea de vizită a grupului, Grila lui Quintilian, Tehnica întrebărilor la un minut. Schimbă locul etc... Vă invităm! Formator: Mariana Marin

Îmbunătăţirea comunicării în relaţia părinte-copil

Competenţa - participarea de calitate la îndemâna oricui

Autor: Ioan VLAŞIN

În ziua de azi, când conceptul pedagogic centrat pe elev este bazat pe formarea de competenţe şi subcompetenţe, e timpul ca fiecare actor al procesului educaţional să-şi formeze o concepţie corectă despre COMPETENŢĂ. Autorul cărţii susţine că ar trebui să înţelegem adecvat noţiunea de competenţă căci de alt fel "Competenţă în sine, în afara contextelor în care este activată, nu există".

       Clarificarea noțiunii de competență este primul demers care se impune în orice activitate educativă. Pentru a explora semnificația acestei noțiuni am scris o carte care poate fi consultată online la adresa www.neweducation.ro/competenta. Ea ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru părinți, profesori și pentru toți cei care vor să fie competenți ori se ocupă cu dezvoltarea competenței.
Din știrea de lansare: „Competența este încă înțeleasă ca pe o capacitate de a face pe care sistemele sociale o cer cu oarecare agresivitate de la noi. Cercetările moderne ne arată însă că ea este și o nevoie foarte importantă a oricărei persoane. Nu doar sistemele sociale doresc de la noi o participare de calitate ci și noi ne dorim acest lucru. Astfel competența este de fapt arta persoanei de a rămâne parte bine definită dar și utilă, bine integrată, în cadrul unui sistem supraindividual. În cartea publicată și online se poate găsi o bună parte din lucrurile care trebuie avute în vedere pentru a avea o participare de calitate.

Deoarece finalizarea ei a fost facilitată și accelerată de responsabilități legate de implicarea în proiecte europene, din recunoștință pentru aceasta modalitate de dezvoltare a societății publicăm cartea online pentru accesul gratuit la ea a oricărei persoane interesate.” Ioan VLAŞIN

http://www.neweducation.ro/competenta/index.html